În 2017, la deschiderea sucursalei din România, XM Textiles a ales un parteneriat de succes, pentru distribuția europeană a țesăturilor sale. Raben, operatorul olandez cu propria sa rețea de depozite în 15 țări europene, a fost alegerea potrivită pentru nevoile de dezvoltare ale companiei.
XM Textiles este unul dintre liderii pieței europene pe segmentul țesăturilor pentru îmbrăcăminte de lucru și îmbrăcăminte de protecție. Totul a început în 2002, de la ideea a doi oameni, care și-au propus să inoveze industria țesăturilor de protecție. Focusul a fost dezvoltarea de țesături noi, moderne, care să ofere protecția necesară pentru cerințele industriilor specifice și care să fie confortabile în utilizarea zilnică. Compania s-a dezvoltat pe verticală, fiind acum prezentă în toate țările europene și având depozite în cinci dintre ele, pentru că nu a renunțat niciodată la standardul pe care și l-a stabilit de la început. Țesături de calitate care îndeplinesc standardele industriei, însoțite de certificate de calitate, dezvoltare de țesături și culori personalizabile, suport logistic și consiliere.
În 2017, odată cu deschiderea XM Textiles Sud Est Distribution S.R.L. și a unui nou depozit în România, a apărut nevoia unui partener pentru distribuția rolelor de material. Alegerea Raben Group ca partener de transport a venit firesc, datorită experienței si calității serviciilor oferite.
Raben ajunge în toate țările în care sunt partenerii noștri. Calitatea livrărilor este una foarte bună și timpul de tranzit este unul scurt. Orientarea către soluții cât mai ecologice, cu diminuarea amprentei asupra mediului, pe care Raben Group o are, este în consens cu direcția pe care o are și XM Textiles. Lucrăm împreună din 2017 și am găsit în Raben un adevărat partener – spune Victor Copaci, Director General al XM Textiles.
Pentru XM Textiles, Raben a oferit o soluție dedicată pentru colectarea mărfurilor, deconsolidarea în depozitul Raben București și reconsolidarea acestora pe liniile de grupaj interne și internaționale ale operatorului de transport. Din depozitul București, mărfurile pleacă către clienții din Germania, Cehia, Bulgaria, Țările Baltice, Polonia, Ungaria, Grecia, Italia și Spania, folosind rețeaua internațională Raben. XM Textiles are parteneri în toate țările europene, țări în care Raben Group este prezent cu propria rețea de depozite sau parteneri. În prezent, Raben România, gestionează peste 30 de conexiuni directe zilnice și în fiecare lună adaugă altele noi, crescând calitatea transportului din România.
Aș putea spune că ne cunoaștem de o viață – spune Cătălina Zamfir, Manager Transport Internațional al Raben Romania. Lucrăm foarte bine și am găsit mereu soluția cea mai potrivită, împreună. Avem o comunicare deschisă și o relație de prietenie. Dezvoltarea rețelei ne-a permis să fim aproape de XM și să oferim soluții pentru toate țările în care distribuie țesături. În România, ne-am dezvoltat oarecum în aceeași perioadă și asta ne-a adus și mai multă înțelegere a nevoilor pe care le-am avut- completează Cătălina Zamfir.
O relație sănătoasă se bazează pe respect și comunicare deschisă. Raben știe că, ca echipă, poți atinge fiecare obiectiv și te poți dezvolta. De aceea, Oamenii cu Drive de la Raben, lucrează întotdeauna în aceeași echipă cu partenerii și clienții lor.
Catalin Costache
Marketing and PR Specialist
Raben Romania
Ultimele știri
2024.10.08
Raben Group se alătură programului Amazon Preferred Carrier
2024.09.19
Noul depozit Raben din Brașov
2024.09.18
10 milioane de euro pentru centrul logistic din Salonic
2024.08.29
Raben Group & Alufix oferă o experiență premium clienților Europeni
2024.04.19
Raben lansează o nouă rută de transport Timișoara - Viena