Această evoluție a fost susținută de un program amplu de investiții în rețeaua națională de depozite. În 2025, Raben România a deschis un nou depozit la Brașov, cu o suprafață de 1.600 m², contribuind la consolidarea acoperirii regionale. Totodată, depozitul din Oradea a fost extins de la 1.300 m² la 2.700 m², pentru a răspunde cererii în creștere din vestul țării.
Compania a relocat operațiunile din Roman într-un nou depozit din Bacău, cu o capacitate de 3.500 m², adaptat cerințelor actuale de eficiență operațională. În sudul țării, depozitul din Craiova a ajuns la o suprafață de 1.100 m², iar hub-ul din București a fost extins până la 10.000 m², devenind cel mai mare depozit din rețeaua națională.
Pe lângă dezvoltarea infrastructurii, Raben România a continuat extinderea conexiunilor internaționale. În 2025, compania a dezvoltat noi rute directe către Grecia, iar la nivel de grup și-a extins prezența în Elveția și Turcia, piețe strategice pentru transporturile internaționale și pentru clienții cu operațiuni de export.
În paralel, compania a investit în creșterea standardelor operaționale și de siguranță. Raben România a obținut certificările ISO 14001 (management de mediu), ISO 45001 (sănătate și securitate în muncă) și ISO 22000 (siguranța alimentară), consolidând cadrul de operare conform celor mai exigente cerințe internaționale.
Sustenabilitatea a rămas o direcție strategică importantă, prin direcția continuă spre modernizarea flotei de mașini folosite și soluții logistice cu impact redus asupra mediului, menite să reducă amprenta de carbon și să asigure servicii competitive pe termen lung.
Prin aceste rezultate, Raben România își consolidează poziția pe piața locală de logistică și transport și își continuă strategia de dezvoltare bazată pe investiții în infrastructură, oameni și calitatea serviciilor oferite.