Anul trecut a rămas unul provocator pentru sectorul logistic. Incertitudinea economică, presiunea costurilor și evoluțiile de reglementare au continuat să influențeze mediul operațional în numeroase piețe europene. În pofida acestor condiții, Grupul a continuat implementarea priorităților sale strategice, inclusiv decarbonizarea, reînnoirea treptată a flotei de camioane, sănătatea și siguranța, condițiile de muncă, precum și consolidarea guvernanței corporative. Aceste acțiuni au susținut dezvoltarea organizației și au întărit poziția Raben Group pe piață, contribuind totodată la construirea unor baze solide pentru creșterea pe termen lung.
Creșterea responsabilă nu este o opțiune rezervată vremurilor mai bune. Suntem convinși că valoarea pe termen lung trebuie să meargă mână în mână cu responsabilitatea față de mediu, angajamentul social și o guvernanță solidă. Această abordare ghidează modul în care ne dezvoltăm afacerea și luam decizii strategice. Chiar și într-un context de piață solicitant, continuăm să investim în soluții care sprijină reziliența pe termen lung și creează valoare pentru clienții, angajații și partenerii noștri de afaceri. – spune Ewald Raben, CEO Raben Group
Repere sustenabilitate 2025 :
Reducere cu 41% a emisiilor de gaze cuefect de seră Scope 1 și 2 față de 2020
96% energie electrică verde în locațiile operaționale
19 camioane electrice și utilizare extinsă a combustibilului HVO
33% femei în poziții de management
77 de puncte EcoVadis – Medalie de Argint (Top 1% în transportul rutier de marfă)
Progrese în decarbonizare și tranziția energetică
În 2025, Grupul a continuat investițiile care sprijină decarbonizarea operațiunilor sale. În flota proprie, ponderea biodieselului (ulei vegetal hidrotratat – HVO) a crescut la 7,6%, iar 19 camioane electrice au fost introduse în exploatare. În același timp, Raben Group a continuat reînnoirea treptată a flotei. În prezent, 99% dintre camioanele Grupului îndeplinesc standardul de emisii EURO VI, iar incluzând vehiculele operate de partenerii de transport, ponderea ajunge la 73%.
Ca rezultat, compania a înregistrat – pentru prima dată – o scădere a emisiilor asociate transportului de marfă realizat cu flota proprie. Grupul a extins, de asemenea, infrastructura de încărcare dedicată vehiculelor grele, capacitatea totală instalată ajungând la aproape 6 MW.
Totodată, Raben Group a dezvoltat noi facilități de depozitare în Polonia și Germania, proiectate conform standardelor de eficiență energetică. Aceste locații utilizează soluții de energie regenerabilă, inclusiv instalații fotovoltaice și pompe de căldură. O parte din energia electrică utilizată provine din surse regenerabile asigurate prin contracte de tip PPA și certificate de origine.
În ansamblu, aceste măsuri au contribuit la o reducere cu 41% a emisiilor generate de operațiunile proprii ale Raben Group (Scope 1 și 2) comparativ cu 2020.
Accent pe sănătate, siguranță și condiții de muncă
În 2025, Raben Group a înregistrat progrese suplimentare și în domeniul social. Un pas important a fost actualizarea și implementarea Codului de Etică pentru angajați și furnizori, urmată de lansarea unor programe dedicate de instruire. Peste 40% dintre angajați au finalizat deja acest training.
În același timp, 8% dintre furnizori au aderat la un program care evaluează gradul lor de pregătire pentru a îndeplini cerințele ESG. Grupul pune la dispoziție, de asemenea, instrumente pentru măsurarea emisiilor de carbon și sprijină furnizorii în definirea propriilor traiectorii de decarbonizare.
Raben Group a continuat, de asemenea, inițiativele de îmbunătățire a condițiilor de muncă pentru șoferi și de menținere a standardelor infrastructurii în întreaga rețea, susținând Responsible Trucking Social Guidelines, care promovează standarde comune de lucru în transportul rutier european.
În 2025, femeile dețineau 33% din pozițiile de management în cadrul Grupului – un rezultat solid într-un sector tradițional dominat de bărbați.
Evaluări ESG independente
Performanța ESG a Raben Group este reflectată și în evaluările externe de sustenabilitate. În 2025, compania a obținut Medalia de Argint în evaluarea EcoVadis, cu un scor de 77 de puncte, cu 6 puncte mai mult față de anul precedent. Prin acest rezultat, Grupul se situează în top 1% dintre companiile evaluate de EcoVadis în domeniul transportului rutier de marfă.
Raben Group a menținut, de asemenea, ratingul B în evaluarea CDP Climate. CDP este o organizație internațională non-profit care administrează unul dintre cele mai mari sisteme globale de raportare a impactului asupra mediului, evaluând modul în care companiile își măsoară, gestionează și raportează impactul climatic.
La Raben, crearea valorii pe termen lung merge mână în mână cu implementarea strategiei noastre de sustenabilitate. Concentrându-ne pe măsuri practice și fiabile, urmărim să reducem impacturile negative și să le transformăm în rezultate pozitive. Considerăm că această abordare consolidează încrederea între părțile interesate și stimulează colaborarea pentru un viitor mai sustenabil. – a spus Ewelina Jabłońska-Gryżenia, Director Sustenabilitate Raben Group
Raportul de Sustenabilitate 2025 oferă o imagine detaliată a performanței ESG a Raben Group și a priorităților viitoare. Raportul complet poate fi descărcat de la următorul link: CLIC AICI