Am putea spune că la baza celor două afaceri este pasiunea pentru mașini, chiar dacă această pasiune s-a concretizat altfel pentru cele două companii. Kit Xenon Tuning a luat naștere în 2007 din pasiunea pentru mașini și din inițiativa de a aduce pe piața din România produse auto de calitate pentru tuning de înaltă performanță. Experiența dobândită i-a îndrumat pe cei de la Kit să dezvolte relații strânse cu cei mai buni producători mondiali de accesorii pentru tuning auto. Portofoliul de produse al companiei se adresează celor mai noi modele de mașini de pe piață și oferă piese auto de calitate superioară.
În dezvoltarea noastră, am pus accentul pe excelența în relația cu clienții și implicit pe calitatea garantată a produselor noastre. Suntem pasionați de mașini și ne adresăm cu responsabilitate altor pasionați de frumos. Înțelegând nevoile clienților noștri și fiind permanent în contact cu ei, reușim să le oferim exact ce au nevoie – ne spune Andrei Pascu, Director General - Kit Xenon Tuning.
Experiența acumulată și pro activitatea față de clienți au condus compania la următorul pas în dezvoltarea sa - extinderea în alte țări. A fost un succes, iar astăzi Kit Xenon Tuning este un furnizor de top în multe țări europene și oferă servicii pe alte continente, către SUA și Australia.
Colaborarea cu Raben Group a început în 2017 și a crescut constant de atunci. Rețeaua europeană a depozitelor proprii și ale partenerilor Raben a fost o soluție perfectă pentru volumele în creștere ale companiei. În prezent, expedițiile de la Kit pleacă în peste 20* de țări din Europa prin intermediul rețelei de grupaj Raben. Cele mai multe livrări merg către Europa Centrală și de Vest, exact zonele în care Raben Group și-a concentrat atenția în ultima perioadă. Noua rețea de Eurohub-uri Raben va îmbunătăți timpul de tranzit și transparența transportului, ducând la o creștere a calității transportului.
Pasionați sau nu de mașini, nu este greu să înțelegi că în spatele afacerii Kit Xenon Tuning sunt niște oameni autentici. Împărtășim valori și pasiuni comune cu cei de la Kit și suntem motivați de aceleași obiective - Clienți mulțumiți. Ne folosim toate resursele pentru a fi alături de clienții noștri și sperăm să continuăm colaborarea noastră de succes și să facem astfel mulți oameni fericiți - Cătălina Zamfir, Manager Transport Internațional Raben
Raben joacă în echipă. A fi în contact cu nevoile clienților și a înțelege cum să îmbunătățești lucrurile fac parte din filozofia lui Raben. La fel ca o familie, crescând împreună cu partenerii noștri, oferindu-ne sprijin unul altuia, este calea corectă pentru dezvoltare.
*Raben Group gestionează distribuția de piese auto pentru Kit Xenon în: Polonia, Republica Cehă, Germania, Italia, Malta, Irlanda, Țările de Jos, Slovacia, Franța, Spania, Portugalia, Slovenia, Croația, Finlanda, Danemarca, Suedia, Lituania, Estonia, Letonia, Belgia
Catalin Costache
Marketing and PR Specialist
Raben Romania
Ultimele știri
2024.10.08
Raben Group se alătură programului Amazon Preferred Carrier
2024.09.19
Noul depozit Raben din Brașov
2024.09.18
10 milioane de euro pentru centrul logistic din Salonic
2024.08.29
Raben Group & Alufix oferă o experiență premium clienților Europeni
2024.04.19
Raben lansează o nouă rută de transport Timișoara - Viena